Locație -
Muzeul De Transport Public „Corneliu Miklosi“, TimișoaraAteliere
Atelier pentru copii „De-a Arhitectura”
Ca în fiecare an din agendă nu vor lipsi atelierele, în colaborare cu De-a Arhitectura, dedicate celor mici care au un cuvânt important de spus în procesele de planificare a orașelor.
Asociaţia De-a Arhitectura organizează pe 3 octombrie 2020 atelierul „Cele 9 vieți ale unei clădiri”, în parteneriat cu Filiala Teritorială Timiș a Ordinului Arhitecţilor din România, Beta – bienala timișoreană de arhitectură și RETIM Ecologic Service SA. Atelierul este îndrumat de arh. Cristina Dumitrescu și înv. Felicia Popovici.
În câte feluri trăiește o casă, de câte ori și pentru cine? O singură dată e destul? Invităm copiii să imagineze, să exprime și să susțină, prin bricolaj, desen și schimburi de idei, posibile vieți viitoare ale unei clădiri sau ale părților ei, selectându-le și recompunându-le după criteriile și prioritățile lor.
Grupa de vârstă: 9 – 12 ani
Evenimentul este gratuit, în limita celor 20 locuri disponibile
Înscrierile se realizează în limita celor 20 de locuri disponibilie prin formularul de .
Evenimentul se va desfășura ținând cont de situația curentă și cu respectarea tuturor normelor în vigoare privind distanțarea fizică și pentru prevenirea răspândirii COVID-19